Înarmați cu liste, calcule, speranțe, doi buni prieteni și ceva inconștiență, ne îndreptam spre un loc la care, nici nu mai știu cum, visam deja. Munții Buzăului, cu Țara Luanei și așezările rupestre, cu trovanții și Piatra Ingăurită ne prinseseră în vraja lor, iar acum urma sa căutam acolo un loc, al nostru. Un loc peste munte de toate enigmele și legendele din zona Colți - Bozioru - Aluniș. Un loc peste munte de acest triunghi al Bermudelor cu miros de iarbă și sunet de talăngi. Era un octombrie superb, țin minte - vreo douăzeci și șase de grade, cu soare și copaci arămii. Era a doua incursiune în zonă dupa ce, mai inainte, urcasem coaste de munte și ne rătăcisem prin livezi de meri, tot căutand locul asta; pe care-l simțeam, dar pe care nu-l găseam. Asa că acum aveam cu noi alte tabele, cu distanțe, suprafețe, preț pe metru pătrat și alte criterii de evaluare inginerească. Doar eram patru! Noi și cei doi prieteni care ne-au fost alături; patru ingineri puși pe treabă. "Cum o să știm care e locul nostru?" m-a intreabat soțul meu. "Am făcut fel de fel de calcule și încă nu ne-am dat seama care sunt criteriile pe care le considerăm obligatorii și care sunt cele ... negociabile. Ce acceptăm și ce nu?" a continuat. "Cum?" am spus. "Cand o să ajungi într-un loc unde-ți va veni să arunci toate hartiile cu calcule - de nu se văd! - sa te intinzi în iarbă, pe spate, cu mainile sub ceafă și soarele de toamnă pe frunte ... ăla e! Acela este locul pe care-l căutam."
Cand ne pierduserăm, din nou, speranța și eram gata să concluzionăm ca a fost o vacanță frumoasă și atat ... Cand sa renunțăm, zic, am facut efortul să mai sun la un număr de telefon de pe lista. Avea și omu' ăsta un teren de vânzare. "Dar numai dacă nu mai ajungem prin cine știe ce coclauri, mergem să-l vedem, da?" Eram obosiți și ne gandeam, deja, să servim o ciorbița la pensiune și s-o stergem spre casă. Să lăsăm planurile noastre pe altă dată. "Dar e in regulă" zice omul, la telefon. "E mai sus de pensiune. Veniți sa mă luați să vă duc sa-l vedeti" … offf ...alt drum ... "Unde? La podul de la primărie? Aaa ... atunci e bine” zic. “E în drum". Zau, eram la un pas să renunțăm. Dar omul era în drum … terenul un pic mai incolo… Așa am ajuns și pe coasta noastră de munte; caci așa-i spunem acum. Care se împodobise cu brîndușe de toamnă, soare orbitor, copaci aramii și niște văcuțe asortate. Așa, ca de musafiri. Acela a fost momentul în care hartia cu tabelele și criteriile a ajuns, ghemotoc, în buzunarul blugilor, ochelarii de soare pe creștetul capului și buzele au zis, mut "Da. Asta este." Fiindca chiar era. Am stiut-o asa, dintr-o suflare; inginerește :) adică ... Norocul nostru a fost că, deși fermecați, am nimerit ce ne trebuia. Ne-am dorit un teren in pantă, cu soare și fără padure spre sud. Un loc care să fie mai izolat dar în vatra satului, totuși. Un loc unde sa ne putem bucura de următoarea etapa a vieții nostre. Am avut noroc. L-am gasit. Iar locul asta ne așteaptă, acum, sa-i punem casa moț, sa-l chinuim un pic cu șantierul și, apoi, sa-l reparăm. Toate acestea, urmează.
M.
sursa fotografiei: arhiva personala