top of page
Screen Shot 2018-03-03 at 9.30.19 PM.png

casa de cânepă Net-Zero

zero carbon

O provocare!


Având ca prioritate eficiența energetică și o atentă evaluare a materialelor folosite, casa din cânepă tinde spre performanța Net-Zero. O combinație de nou și vechi, atât ca materiale, cât și ca tehnologii, casa de cânepă Net-Zero va fi o casă perfomantă, proiectată după ultimele cerințe din domeniul eficienței energetice. Se vor folosi, cu precădere, materiale naturale, cu impact minim asupra mediului, reciclate și reciclabile. Tehnologia de vârf se va întâlni cu arta și răbdarea mesteșugarului, pentru a îmbina modernitatea conceptului cu căldura și atmosfera primitoare a căsuței de la țară.

despre casa din beton de cânepă

sumar

Arhitectura

Proiectul s-a dezvoltat în urma unei evaluări atente a spațiilor și a organizării lor, astfel încât sa găsim rezolvarea cerințelor noastre, într-o suprafață construita cât mai mică. Casa are un regim de înălțime P+M.  Parterul este constituit dintr-un spațiu deschis pentru bucătărie + sufragerie + camera de zi, două dormitoare, două bai, debara, camera tehnică și vestibulul. Mansarda este un spațiu deschis, necompartimentat, acoperind parțial parterul; zona camerei de zi și a locului de servit masa se inalță pâna la nivelul acoperișului. La mansardă sunt biroul, biblioteca și studioul de yoga. Spațiul mansardei va fi folosit, în viitor, și pentru diverse workshop-uri, voluntariat, întalniri și acțiuni comunitare.


Casa va avea fațade ventilate îmbrăcate în lambriu din lemn ars, tocărie din stejar natur si acoperis in doua ape, cu pantă de 45*, din tablă falțuită, gri-antracit. Soclul va fi protejat la intemperii prin placare cu piatră naturală.

Usile, mai puțin cea catre terasă, care este din sticlă, vor fi facute, la fata locului, din lemn stratificat.
Partițiile vor fi din gips-carton pe rame de lemn.
Scara către mansardă va fi făcută, în regie proprie, din lemn recuperat de la construcții vechi.

Pardoseala va fi o combinație de dușumea din lemn stratificat și gresie; ambele alese asfel încât să faciliteze atât încălzirea în pardoseală cât și încălzirea pasivă & înmagazinarea de energie.
La interior, numai o parte din pereți vor fi finisați cu tencuială naturală pe bază de var, înainte de a fi văruiți.  Restul pereților și plafonul (acoperișul) vor păstra textura betonului de cânepă, care se va varui.

Structura

Fundațiile continue, realizate din beton armat, vor fi izolate termic (polistiren extrudat) și hidraulic (membrane). Fundațiile vor prelua și rolul de rezervor de căldură. Peste acest rezervor de căldură se va turna placa de beton, cu rol de masă termică; placa flotantă.

Structura de rezistență a casei este din lemn, în sistemul stâlpi & grinzi.

Fața interioară a elementelor structurale ale pereților va fi aliniată cu fața interioară a peretelui de Hempcrete.
Ramele de lemn, pentru ancorarea fațadei ventilate, vor fi încorporate la fața exterioară a pretelui de Hempcrete.

Scările exterioare, terasa & balconul vor fi construite din lemn, pe fundații independente de cea a casei, pentru a elimina punțile termice.

Betonul de cânepă

Betonul de cânepă se va folosi, ca material de umplutură, atât la pereți cât și la acoperis. Deși atât pentru pereți, cât și pentru acoperiș s-a prevazut aceeași  grosime, de 40 cm, a stratului de Hempcrete, cele două elemente vor avea performanțe diferite; urmare a folosirii unor rețete diferite.

Betonul de cânepă sa va prepara pe șantier și se va turna, direct, in cofraje. Pentru pereți s-a optat pentru cofraje demontabile. In schimb, tavanul va avea cofraje pierdute.

Constructiv, betonul de cânepă folosit la tavan va avea minim 30-40% suprafață liberă de cofraje, distribuită uniform.

Încălzirea și răcirea

Încălzirea se bazează pe o combinație de sisteme și tehnici tradiționale & moderne.


Încălzirea pasivă și masa termică:

Conform principiului de proiectare pentru încălzirea pasivă cu acumulare în masă, casa beneficiază de suprafețe vitrate generoase, cu expunere sudică și vestică. În perioada de iarnă, razele soarelui încălzesc, direct, pardoseala din spațiul camerei de zi. Placa de beton îndeplineste și rolul unui acumulator de căldură.

În acelasi timp pereții & acoperișul sunt în construcție monolitică, din beton de cânepă, Hempcrete. Materialul are masă termică ridicată, ceea ce permite pereților și acoperisului un grad important de inerție termică. Aceste elemente de construcție acumulează energie atât din aerul supraîncalzit de razele soarelui cât și prin radiație, de la pardoselă. Odată cu schimbarea regimului de aporturi de căldură, atunci cand temperatura interioară scade, pereții și tavanul incep sa elibereze din energia acumulată.  


Panourile solare și rezervorul de acumulare a energiei:

Placa parterului (excluzand partea de N: camera tehnică, vestibulul, debaraua) va fi flotantă și se va sprijini direct pe un pat de nisip de adâncime 1m ce va fi încorporat în fundație. “Cutia” care contine nisipul nu va fi în contact direct cu fundațiile, ci va fi izolată termic de acestea. Similar, acest rezervor de caldură va fi izolat, atât termic cât si la umezeală, și la partea inferioară.

În patul de nisip se vor încorpora doua serpentine de apă (dintre care una este de rezervă) alimentate, indirect, de la panourile solare. Patul de nisip va actiona ca masă termică cu acumulare, inerțială, cu transfer direct de energie către placa de beton.


Panourile solare și rețeaua interioara de încălzire:
Camera tehnică va găzdui un vas tampon cu apă, în greutate de 1,5 tone, conectat, indirect, la panourile solare. Din vasul de acumulare se vor alimenta circuitele de încălzire în pardoseală.


Încălzirea în situatii de urgentă sau avarie.

În cazul în care sistemele prezentate mai sus nu generează suficientă caldură, se vor folosi, în mod suplimentar (a) o sobă cu lemne, cu acumulare de căldură sau (b) o pompă de căldură aer-apă.


Răcirea cladirii se bazează pe ventilația naturală și pe inerția termică a pereților, pardoselii și acoperișului.

Suprafețele vitrate

... sectiune in lucru ...

Instalațiile

Încălzirea:

Încălzirea în pardoseală, la nivelul parterului, este organizată pe 6 zone: (1,2) bucataria, locul de servit masa, camera de zi, (3) dormitorul nr.1, (4) dormitorul nr. 2, (5) cele două băi și (6) vestibulul. Camera tehnică și debaraua nu vor avea încălzire.


Apa caldă menajeră:
Va fi preparată local, în camera tehnică, cu un instant electric. Pentru reducerea consumului de energie electrică al instantului, apa va fi pre-tratată într-un rezervor tampon conectat la panouri solare. Panourile solare pentru apă caldă menajeră vor fi construite la fata locului.
Pentru reducerea consumului de apă caldă, aceasta va fi distribuită la fiecare utilizator prin intermediul unui sistem cu doua țevi, tur și retur, cu circulație permanentă.


Apa rece menajeră:

Va fi distribuită printr-un sistem tradițional. Pentru reducerea consumului de apă rece, băile se vor dota cu capete de duș low-flow și cu vase de toaletă duale.

Canalizarea:
Rețeaua de canalizare interioară este conectată la o fosă septică ecologică, cu bacterii. Dupa tratare, apa din fosa septică este dispersată în sol prin intemediul a trei drenuri. Atat drenurile cât și fosa sunt instalate pe pat de nisip.
Apa gri, de la viitoare terasă / buctatarie de vară, va fi orientată într-un bazin de decantare și tratare naturala, cu stuf.  

Automatizările și monitorizarea

... sectiune în lucru ...

Alte considerente ecologice

... sectiune in lucru

Net-Zero

... sectiune in lucru ...

bottom of page