casa de cânepă
Net-Zero
Te invităm să intri in casa noastră. Te-au adus aici pasiunea pentru construcții alternative, respectul pentru mediu, interesul pentru o viață sănătoasă & echilibrată, precum și dorinta de a construi.
Bine ai venit!
Cine suntem?
... la o cafea virtuala, cu ...
O mână de oameni însumând peste patruzeci de ani de experiență profesională în domeniul construcțiilor. Aveți la dispoziție informații culese, interpretate, analizate și aplicate de către grupul nostru. Un grup cu experiență în arii precum construcția caselor naturale & ecologice, structurile din lemn, performanța energetica & comportamentul cladirilor, proiectarea & montajul instalațiilor, medierea problemelor de acustică, zgomot & vibrații, managementul de proiecte în construcții, bugetarea & amortizarea cheltuielilor și, desigur ... Net-Zero.
betonul de cânepă
Hempcrete
Betonul de cânepă sau Hempcrete – așa cum este cunoscut pe plan internațional - este un material de construcție ecologic, obținut prin amestecarea puzderiei de cânepă cu un liant pe bază de var și cu apă.
Puzderia este partea lemnoasă a tulpinei plantei; un produs secundar, rezultat în urma prelucrării cânepii. Este un material ușor, bun izolator termic, rezistent la umezeală si mucegaiuri.
Liantul pe bază de var este fie o combinație de var calcic hidratat & var hidraulic, cu adaos de ciment, fie de var natural în amestec cu aditivi pozzolanici.
Din amestecul puzderiei de cânepă cu liantul pe bază de var și cu apa rezultă un material maleabil, betonul de cânepă în stare umedă, care poate fi turnat sau pulverizat.
Hempcrete, umplutura de beton de cânepă, se poate folosi atât pentru pereți, cât și pentru acoperișuri sau pardoseli. Un material versatil, betonul de cânepă iși găsește utilizarea atât în domeniul rezidențial cât și în cel al clădirilor de folosință publică.
conceptul Net-Zero
zero carbon
Conceptul Net-Zero, sau zero carbon, este un principiu de proiectare & evaluare a unei construcții conform căruia toate aspectele ce țin de energia & materialele folosite sunt aduse la un numitor comun: amprenta de carbon.
Clădirile proiectate având la bază acest concept tind spre un consum net de energie cât mai apropiat de zero. Dar lucrurile nu se reduc la atât. Net-Zero urmărește minimizarea amprentei de carbon, adică a emisiilor de CO2, atât din energia de consum, cât și din energia încorporată în materialele de construcție folosite.
Clădirea viitorului va fi construită și va funcționa în deplin echilibru cu mediul.
Net-Zero
Contact
Vrei sa discutăm despre proiectul tău?
Vrei să prezinți proiectul tău pe acest site?
Vrei sa discutăm despre proiectele noastre?
Nu ezita sa ne contactezi:
0729.283.670