O casa se viseaza la o cafea, se planuieste dinspre bucatarie, se proiecteaza de sus in jos si se construieste de jos in sus.
Si se modifica pe hartie!! O spun de fiecare data si tot nu este suficient de des. Modificarile pe hartie sunt, de departe, cele mai putin costisitoare. Chiar daca suntem presati de timp, chair daca pare mult, la inceput de proiect, sa platesti alti bani! Modificarile pe hartie sunt mai ieftine si mai usor de controlat decat cele de pe santier.
Odata ce proiectul pe hartie, cu bugete si antemasuratori, ne multumeste putem pleca la drum. De plecat, plecam la drum cu convingerea ca vom face tot ce ne sta in putinta sa ducem proiectul pe calea aleasa si cu rezerva ca lucrurile - mai ales in constructii - nu ies niciodata asa cum le-am planuit. Eu am o vorba, care zice cam asa: "Un proiect bine intocmit, cu toate detaliile lamurite, foloseste ca sa putem sti exact ... ce nu a mers." Asta-i adevarul constructiilor. Si, daca te impaci cu gandul asta, lucrurile devin mai cursive.
Eram la o cafea, cand jumatatea mea mai buna - ca de-aia e mai buna! - zice "Ce-ar fi daca... " Acesta a fost primul pas. Ce-i drept, ideea a venit imbracata in aroma de cafea si carte, intr-o zi de primavara cu soare si verde crud.
"Ce-ar fi daca am pune stop aici, am lasa totul in urma si ne-am muta undeva, la tara?" "Cred ca ar fi bine", am zis eu, dezarmata de primavara.
Cam asa, in putine vorbe, au fost luate marile hotarari care ne-au schimbat viata. Recunosc, primul meu gand a fost de-o superficialitate atipica. "Va trebui sa renunt la toti pantofii mei cu toc." Panica. "Nu-i nimic. O sa-mi cumpar niste cizme super - dintr-alea de calarie". Calm. "Cred ca ar fi bine." Cu voce tare. Dupa care am scos telefonul si am facut o schita copilaroasa, cu casa.
Apoi totul s-a aranjat pe directia pe care suntem si azi; cu ceva schimbari, mai mari si mai mici.
Dupa visare, a urmat planuitul. Si-am planuit o casa care sa ne reprezinte. O casa care sa adune ceea ce ne-a priit, de prin alte case, si care sa inglobeze experientele noastre. O casa care sa elimine ce doream a elimina dar care - de ce nu ? - sa faca loc unor fixisme :) si unor interpretari personale a ceea ce numim spatiu vital. Inceputul a fost simplu. Am inceput cu bucataria. (...am vazut multe, prea multe case noi unde bucataria, desi avea alocat un spatiu generos, a devenit arena unui val de lupte si compromisuri...) Asa ca am inceput cu nimicurile care conteaza pentru noi: bucataria cam asa, cu aranjamentul asta, sa fie pe dreapta cum intri, sa nu fie in directa bataie a soarelui de pe sud dar sa aiba priveliste. Dupa care a urmat obligativitatea de a avea open-space, care sa incorporeze si locul de servit masa si camera de zi. Si, daca se poate, sa fie toate aranjate in asa fel incat sa nu stau pe canapea, in living, admirand padurea de picioare a scaunelor si mesei din sufragerie. Si, daca se poate, sa nu fim nevoiti sa pozitionam canapeaua asta cu spatele la vreun perete. Si, daca se poate, niste ferestre mari, sa ne bucuram de priveliste si de lumina, dar sa fim oarecum feriti de eventualele priviri curioase dinspre drum. Casa a inceput sa se desfasoare singura in fata ochilor nostri, dupa cum ne vedeam traind in ea si mutandu-ne dintr-un spatiu intr-altul. Cu ochii mintii stim ce-o sa vedem pe ferestra aia si pe cealalta si unde o sa pun mult iubitul meu poster cu Guggenheimul anilor '60. Si stim cum o sa miroasa a cafea cand vom intra, de-afara, de la ger, dupa ce vom fi lopatit la zapada, intr-o dimineata de iarna. Si tot cu ochii mintii am inceput sa vedem casa noastra crescand din imaginea unui canton de vanatoare, de prin zona. Imaginea asta nu ne-a dat deloc pace si-atunci am hotarat ca asa e sa fie. Am mers pe directia asta. Si-am facut proiectul asa cum l-am simitit.
De la lemnul negru, vopsit, al cantonului am ajuns la lemn ars, tot negru. Am marit ferestrele cat am putut. Si-am hotarat acoperisul in doua ape, nu in patru. Si ne intrebam ... cam cum o iesi, dupa toate modificarile astea ... nu ne-am indepartat prea tare de cosntructia care ne-a inspirat? Si-atunci a venit internetu' peste noi, aproape vorbindu-ne "Cioc! Cioc! Cam asa?!" Va impartasesc prima schita, inspiratia, ce-am facut noi si ce-am gasit, ulterior, online. Dupa cum spunem ... daca e sa fie ... M.
sursele fotografiilor: arhiva personala, pinterest.com